Viktor Orbán: Criza economică mondială va duce la renaşterea naţiunilor în Europa

Premierul ungar a vorbit despre criza economică, din care, în opinia lui, va rezulta renaşterea naţiunilor din Europa. Orbán a menţionat importanţa muncii şi a concluzionat că scopul celor mai mulţi oameni a fost, până acum, ieşirea cât mai repede din câmpul muncii, transmite corespondentul NewsIn. „Au crescut generaţii care nu şi-au văzut părinţii muncind”, a spus Viktor Orbán.
În opinia politicianului maghiar, nu mai putem continua să acceptăm ca mijlocul nostru de trai să se bazeze pe economia neagră sau economia gri. „Schimbările necesită eforturi însă vor rezulta renaşterea naţionilor”, a spus Orbán.
Premierul a făcut o scurtă caracterizare a situaţiei mondiale actuale, menţionând problemele economice din SUA, revoluţiile din Africa, criza economică din Grecia, dezastrul natural din Japonia, care a adus semnul întrebării în privinţa energiei nucleare în Europa. „Am ajuns la capătul societăţilor de bunăstare”, a spus Orbán, întrebându-se, retoric, ce urmează după toate acestea.
„În locul statelor de bunăstare trebuie să ne vedem de societăţile bazate pe muncă” a menţionat premierul maghiar. El a

Criza, efectul actiunilor si tensiunilor economice mondiale!

Criza financiara este un preludiu la o noua confruntare mondiala, sau este o noua forma de colonizare?
Daca luam in considerare istoria, s-ar parea ca daca nu se reuseste dominarea prin mijloace economico-finaciare, ramane optiunea militara.

Se discuta mult despre criza financiara, despre masuri si mai putin despre cauzele ei, desi ca sa rezolvi un fenomen tebuie sa-i cunosti cauzele. Exista multe scenarii care pun fenomenul pe seama conspiratilor mondiale, a masoneriei.
Le consider speculatii pornite de la situatii reale, pentru ca am considerat fenomenul economic prea complex pentru a fi controlat, in special la nivel mondial. Nu poate fi controlata economia unei tari, cu atat mai putin cea mondiala. De multe ori nici o firma multinationala nu reuseste sa-si cotroleze stabilitatea si expansiunea. Totusi scenarile conspirative sunt credibile, pentru ca sunt sustinute de multe argumente incontestabile si de bun simt.
Sistemul economic mondial nu poate fi controlat dar poate fi influentat de decizii guvernamentale, firme multinationale puternice, de organisme financiare, sau firme de rating.

Sunt adeptul unei variante mai putin vehiculata sau chiar evitata in mass-media, respectiv ca al treilea razboi mondial se duce cu arme financiare.
Ideea este sustinuta pe bloguri si pe forumuri, de unde am extras un material despre manipulare.

Actuala ordine mondiala s-a instaurat militar prin al doilea razboi mondial.
Se recunoaste ca al doilea razboi mondial a fost precedat de o criza economica, din cauza ca a aparut un decalaj intre cei care protejau pietele(guvernele) si cei care controlau productia. Sufocarea productiei avea nevoie de o extindere a pietei si expansiunea s-a incercat sa se faca prin razboi, care a reasezat atat productia ca si pietele. Germania si Japonia au pierdut din capacitatea de productie si SUA a castigat piata in Europa si Asia si si-a dezvoltat capacitatile de productie.
Asistam la o alta forma de ocupatie de tip economic.
Metodele sunt diverse, de la interventii militare in punctele economice strategice de pe glob, la metode monetariste, sau la subjugare/indatorarea financiara a tarilor emergente.
Este incontestabil ca fiecare guvern incearca sa-si ajute economia si cetatenii prin orice mijloace. Problema nu este sa produci ci sa vinzi ce ai produs. Exista o lupta pentru piata mondiala la fel cum exista o lupta pentru piata locala.
Cum agentii economici au crescut devenind mai puternici financiar decat natiunile, este firesc ca lupta sa se duca de la egal la egal. Se fac aliante intre agenti economici influenti, si/sau intre marile corporatii si guverne.
Nu se mai stie care sunt interesele guvernelor si care ale corporatilor si nici cine conduce.
Criza financiara actuala este consecinta unei asemenea confruntari economice.
Interventile directe ale guvernelor pentru a-si proteja moneda sunt evidente.
SUA prin dolar isi permitea sa aiba deficite mari pe care le acoperea cu emitere de moneda fara sa produca inflatie, pentu ca moneda expanda in sistemul mondial. Economia SUA crestea pe seama altor economii.
Statele europene s-au gandit sa faca o uniune monetara pentru a beneficia de avantajul valutei forte.
Aceasta decizie a declansat razboiul valutelor. Fiecare a incercat sa stimuleze cresterea economica devalorizandu-si moneda sa faca produsele proprii competitive.
SUA a declansat razboiul din Golf si din Irak pentru a ocupa resursele de petrol si pentru a mentine dolarul ca valuta in schimburile comerciale petroliere. Europenii nu au privit cu ochi buni interventia din Irak, dar in compensatie Franta si UE au facut acelasi lucru in Libia, si au avut nevoie de sprijinul americanilor.

SUA a declansat razboiul din Golf si din Irak pentru a ocupa resursele de petrol si pentru a mentine dolarul ca valuta in schimburile comerciale petroliere. Europenii nu au privit cu ochi buni interventia din Irak, dar in compensatie Franta si UE au facut acelasi lucru in Libia, si au avut nevoie de sprijinul americanilor.

Intre timp a aparut China care a acumulat o mare cantitate de dolari.
SUA invita China sa participe cu yuan-ul la un cos valutar care sa inlocuiasca dolarul. 

In acest razboi economic Romania nu are nici o strategie, si este o victima sigura cu actuala clasa politica.

Criza economică mondială din 2007–2010

Criza economică mondială din 2007–2009 a început în luna iulie 2007,^[1] moment când pierderea încrederii investitorilor americani în ipotecarea securitizată a condus la o criză de lichidități ce a determinat o injectare substanțială de capital în piețele financiare din partea Rezervei Federale americane, a Băncii Angliei și a Băncii Centrale Europene.^[2][3] Indicele TED spread (ce descrie riscul de creditare perceput în economia generală) a sărit în iulie 2007, a oscilat vreme de un an și apoi a crescut din nou în septembrie 2008,^[4] atingând valoarea record de 4,65% în 10 octombrie 2008. Criza s-a agravat în 2008, întrucât bursele de valori din lume s-au prăbușit sau au intrat într-o perioadă de instabilitate acută. Un număr mare de bănci, creditori și companii de asigurare au dat faliment în săptămânile ce au urmat.
Prăbușirea Administrației Federale pentru Locuințe (S.U.A.) este adesea făcută responsabilă pentru producerea crizei. Însă vulnerabilitatea sistemului financiar a fost provocată de contractele și operațiile financiare complicate și supuse efectului de pârghie, politica monetară a S.U.A. stabilind un preț neglijabil pentru credit și astfel favorizând o cotă foarte ridicată a efectului de pârghie și, conform economistului american John Bellamy Foster, o „hipertrofie a sectorului financiar”.^[5][6]
Tarile afectate drastic de criza au avut cresteri semnificative ale salariului minim, impuse prin legislatie ^[7]:
Administrația SUA a emis Fair Minimum Wage Act of 2007 care a intrat în vigoare în 25 mai 2007 și a prevăzut creșterea salariului minim în trei etape: - începînd cu 24.07.2007 la 5,85$ pe oră, - începînd cu 24.07.2008 la 6,55$ pe oră, - începînd cu 24.07.2009 la 7,25$ pe oră.
Același efect poate fi observat și în țările europene, cele mai afectate țări fiind exact acelea care au avut creșteri semnificative ale salariului minim în anii premergători crizei.
Cea mai afectată țară de criza economică din U.E. este Letonia. Extrem de interesant este că această țară a avut, în anii care au precedat criza, cea mai mare creștere a salariilor minime din Uniunea Europeană: 1) de la 1 ianuarie 2006 , la 128 Euro pe lună; 2) de la 1 septembrie 2006, la 170 Euro pe lună; 3) de la 1 iulie 2007, la 227 Euro pe lună.
Rezultatul acestei creșteri spectaculoase a fost apariția unei crize extrem de puternice cu șomaj ridicat.
Un alt exemplu concludent este Irlanda: 1) începînd cu 1 ianuarie 2007 salariul minim a crescut de la 7,65 Euro pe oră la 8,30 Euro pe oră; 2) începînd cu 1 iulie 2007 salariul minim a crescut la 8,65 Euro pe oră.
Consecința a fost creșterea galopantă a șomajului ajungînd în scurt timp la 12,8%.
Spania, de asemenea una dintre țările cu o rată foarte mare a șomajului, atingînd un nivel de 20,5% în aprilie 2010 , a avut o creștere a salariului minim de la 490 Euro/lună în 2004 la 700 Euro/lună în 2008.
Pe de altă parte, singura țară din U.E. care a intrat în clasamentul țărilor cel mai puțin afectate de criză este Suedia[5], una dintre cele 6 țări europene care nu au salariu minim.

China poate salva economia mondiala?

Istoria se repeta, cum putem observa zi de zi, doar detaliile se schimba. Asa ca sa facem o mica incursiune in trecutul destul de recent - inceputul anilor 1980 -, cand economiile Europei si Statelor Unite se aflau intr-o dubla recesiune.

Cine a salvat atunci situatia? Japonia. Atunci, guvernul nipon si-a schimbat strategia economica, trecand de la exporturi si consum la importuri. Dupa cum aminteste profesorul Panos Mourdoukoutas in cartea sa "The New Emerging Japanese Economy", dupa semnarea Acordului de la Plaza din 1985, Banca Japoniei a lansat o serie de politici monetare agresive pentru a incuraja consumul populatiei.

Si guvernul japonez a luat masuri in acest sens, usurand accesul oamenilor de afaceri straini pe pietele nipone.

Ajutorul japonez a continuat, prin investitii directe si indirecte pe pietele europene si americane. Companii japoneze au preluat si readus pe linia de plutire firme de manufactura din Europa si SUA, tehnologizandu-le si implementand un tip de management mult mai productiv.

Pana la jumatatea anilor 1980, economia globala era din nou pe crestere.

Acum, economiile europene si americane se indreapta din nou spre o dubla recesiune. Politicile monetare si fiscale sunt la pamant, ajustarile si masurile luate mult prea tarziu fac acum mai mult rau decat bine.

Insa cine va salva lumea de data aceasta. Japonia si-a jucat bine rolul sau in istorie, insa acum are propria-i criza, agravata de calamitatile naturale ce s-au abatut asupra poporului nipon in ultimul an.

Asadar, pentru rolul de salvator, de data aceasta, cel mai bun candidat este China. Cu o economie in continua crestere, rezerve puternice in monede straine si un guvern functional, China poate ajuta cu siguranta la revitalizarea economiei mondiale.

China, de exemplu, poate incuraja consumul populatiei cum a facut Japonia in anii '80. China isi poate lasa moneda sa se aprecieze cum a facut Japonia in anii '80. Insa poate reporni motoarele companiilor americane si europene?

Din pacate, China nu este pregatita sa isi asume acest rol, scrie Mourdoukoutas, intr-un editorial in Forbes, principala diferenta dintre Japonia anilor '80 si China mileniului 3 este ca cea din urma nu detine know-how-ul si tehnologia care i-a facut pe niponi invingatori in misiunea lor.

Si asta pentru ca aceasta mare tara a obtinut rezultatele actuale fiind un imitator, nu un inovator, o ironie daca ne gandim ca in China au fost inventate o serie de produse care au schimbat cursul istoriei.

Insa asta este crudul adevar. Chinei ii lipseste capacitatea de a transforma inventii in inovatii care ar putea duce la o noua generatie de produse si industrii si, astfel, sa ajute companiile sa atinga niveluri de crestere si competitivitate sanatoase.

China nu detine nici know-how la nivel de managemant pentru ca, in majoritatea lor, marile companii si banci chineze sunt controlate de stat, asa ca cei care conduc sunt numiti pe criterii care nu implica neaparat o experienta sau o competenta extraordinare si, chiar de le-ar avea, nu ar putea sa le puna in valoare, neavand libertatea deciziilor.

Asadar, China poate da o mana de ajutor, insa nicio tara in acest moment nu poate juca rolul pe care l-a desavarsit Japonia in anii '80.

Istoria se repeta, dar datele sunt schimbate. Urmeaza vremuri interesante.